Randunica si cuibul sau

Odata cu sosirea toamnei gratioasele randunele in fracurile lor stralucitoare se pregatesc de plecarea in tarile calde. Pe vazduhul cenusiu se zaresc stoluri de randunele care si au parasit cuiburile pe care le vor gasi la intoarcerea odata cu venirea primaverii.
O randunica mica ramasese in urma privind cuibul, cand vru sa plece auzi:
- Randunica draga, de ce esti asa nelinistita?
- Cum sa nu fiu nelinistita cand ma asteapta un drum atat de lung...
- Nu pleca! Nu ma lasa singur!
- Dar vine frigul. Fulgi usori si albi ai zapezii se vor juca pe cerul cenusiu, apoi se vor lasa pe pamantul somnoros.
- Iti voi tine adapost, sa nu simti raceala zapezii si nici
vantul rece.
- Dar mancarea? Pamantul va fi inghetat. Voi muri de foame.
- Nu pleca. Voi ruga pe copii mei cei buni sa-ti presare firimituri. Ramai!
- Dar vor pleca toate surorile mele. Trebuie sa plec cu ele. Voi reveni la primavara cand soarele va incalzi pamantul si iarba va incolti.